“…despre mine cea buna si rea, ca o ploaie de vara pe cetini…” poveste de iubire

Ti-ai exprimat doar parerea lasand in acelasi timp de inteles ca ar fi chiar indicat dreptul la replica. Si daca tot au trecut aproape 12 ore de cand am inceput sa scriu, as vrea sa cred ca nu e doar una ca si  multele nopti in care am cutreierat in zadar kilometri si kilometri de spatiu world wide web. Nu stiu daca sunt intr-adevar o maniaca a Internetului pentru ca ma inchipui in lipsa lui cutreierand kilometri si kilometri de strazi fara un sens anume. ..

Si acum imi dau seama ca alta data imi placea sa scriu si sa pictez, hobby-uri pierdute  pe undeva in noaptea tacerii. Daca nu creez, oricat m-as stradui  sa fiu eu insumi n-as reusi decat sa scot la suprafata un alter-ego, o copie a ceea ce am fost alta data. Acum intelegi de ce jurnalism, intelegi de ce am pus atata suflet in ancheta de la Braila?…

“…umbre de dor in sufletu-mi stingher…”Alo la telefon

(Nu ti-am scris ieri, iar azi stau de doua ore in fata foii albe asa cum am stat de zeci de ori cu telefonul in mana incercand sa scriu un rand macar, un cuvant sa te fac sa vezi NU faptul ca exist asa cum am incercat de atatea ori sa arat prin teribilismul meu, ci faptul ca am incetat sa mai exist. Dar nu am facut-o…Prapastia nu s-a cascat azi, sau ieri, dar satula sa port stigmatul de oaie neagra, cred ca mi-a fost mai simplu sa ma las sa alunec. Nu ma intreba cum sa ajungi la sufletul meu cand nici eu nu stiu unde l-am lasat si ca o ironie, aripile tatuate pe spate care simbolizau odata tocmai ridicarea din prapastii, le simt acum atat de strambe incat senzatia asta de apasare nu mi-a mai lasat puterea sa ocolesc asperitatile… Daca nu ne mai auzim nu e neaparat din cauza patimii sau a adancimii prapastiei, ci mai degraba din cauza faptului ca se aude prea tare ceea ce fac si prea putin ceea ce spun…Astfel am descoperit ca atata timp cat nu mai lupt impotriva curentului, prabusirea in prapastia de care vorbeai nu mai e asa dureroasa atata timp cat ma abandonez inertiei. De aceea te contrazic: nu am fost niciodata la inceput de viata pentru ca a exista pur si simplu nu e intotdeauna sinonim cu “a fi”. Eu nu sunt. Eu doar exist… Nu mai dorm demult si demult inaintea acestui demult am incetat sa mai visez. Cele cateva ore pe saptamana in care-mi inchid ochii nu sunt altceva decat o alta prelungire isterica a realitatii. Imi ceri sa fac ceea ce imi dicteaza constiinta. Cred ca cel mai dureros lucru e tocmai faptul ca sunt lucida de intreaga-mi nebunie si ca o pedeapsa mi-a ramas dintre toate tocmai constiinta. Aproape ca imi vine sa rad de pateticul situatiei. Ce as mai putea face cu constiinta fara speranta decat sa-mi contemplu neputinta? Cum as putea sa ma dizolv fara sa va fac sa suferiti? De fapt instrainarea despre care vorbesti nu este o stare survenita prin ruptura la un moment dat ci, oricat de dureros suna, a existat dintotdeauna, a fost crescut odata cu noi si am hranit-o din netrebnicia noastra. Sa ramai acum consternat in fata ei e ca si cum nu ti-ai recunoaste un membru al familiei. Si nu vreau sa o iei ca pe un repros, dar ca sa putem merge mai departe, mai mult decat o doza de sinceritate este necesara pentru a nu intra din nou in mirajul unei linisti sufletesti iluzorii.)

O melodie in aceeasi culoare cu sufletul

Buna dimineata, mamaBuna dimineata, mama

… m-au lovit atatea din toate partile incat  o parte din mine chiar se bucura de bezna prapastiei, aici unde lacrimile au secat demult, unde nu ma mai doare nimic si nu  mi-e dor.

Indiferent daca as fi avut sau nu dreptate, in momentul ala, ca prieten nu aveam nevoie sa mi se arunce de sus ca am luat-o razna. Cred ca as fi reactionat de o mie de ori mai bine la o reactie de genul “la naiba, am sfeclit-o, povesteste-mi totul de la capat (nu doar aspectele ce ma pun a mia oara in postura de bolovana), hai sa vedem ce se poate rezolva…” Sa-mi fi prieten inseamna sa te asezi la masa mea si sa vorbim ca de la egal la egal, sa incerci sa vezi lucrurile prin ochii mei nu sa ma vezi cu tot cu lucruri de sus printr-un ochi critic. Astfel am ramas la masa eu cu mine, iar tu…intre posibilitatea realitatii ce am afisat-o eu si teama de a nu ma pierde in negura nebuniei. Astfel v-ati trezit in aceeasi prapastie cu mine si doar circumstantele sortii de a ne aduce la acelasi nivel v-au facut sa-mi intelegeti in sfarsit framantarile indelungi.

Si daca de aici din prapastie nu am urlat de durere si nu am cerut ajutor, sa nu credeti ca nu m-a durut cand rautatea lumii ma scuipa de sus in crestet.

Daca ar fi sa-mi numar prietenii pe degete, ar trebui sa fiu ciunga de ambele maini pentru ca la fel ca si voi, sub stindardul prieteniei au incercat sa ma ridice din hau dar cu ce folos cand odata ajunsa la lumina urma judecata? Daca as fi convinsa ca in formele literelor din mailul tau ai turnat un sens in care crezi cu adevarat, sunt pregatita sa reusesc, sa reusim impreuna. Dar daca sunt doar frustrari si refulari ale durerii, iar incurajarile sunt doar de complezenta, cum a fost si pana acum sensul cuvantului “prietenie” , ma tem ca mai devreme sau mai tarziu, astfel de “promisiuni electorale” nu ne vor  aduce decat tot  in acest punct mort in care ati si am ajuns de atatea ori. Intai de toate am nevoie de un prieten. Crezi ca imi poti fi prieten? Crezi ca ma poti ajuta sa merg atunci cand aripile mi le-am rupt in zborul nebun dupa o himera? Crezi ca ma poti asculta si macar uneori sa taci si sa nu ma judeci, nici sa-mi dai dreptate, doar sa taci?

Imi scrii ca nu iti doresti ca Dumnezeu sa imi dea vreodata durerea ta.  In primul rand cine e dumnezeu? Si in al doilea rand mi se pare patetic sa mai adaug alte zeci de exemple care-mi construiesc durerea din simplul motiv ca durerea ta e de alta natura decat ceea ce invoc eu. Dar sa nu crezi ca un litru  atarna mai greu in balanta decat un kilogram doar pentru ca au unitati diferite de masura.

Vreau  sansa de a o lua de la capat intr-un loc neintoxicat cu “sulfuri”  …Vei putea sa accepti si forme nedefinite si o cromatica mai mult decat viziunea alb-negru, bine-rau? Poti sa ma privesti in ochi si sa imi spui ca ai incredere in mine atunci cand eu uit sa mai sper? Ai stii sa mergi cu mine pe un drum pustiu si sa nu te indoiesti nicio clipa ca acesta va duce la liman? …Ai putea sa faci toate astea, pentru ca nu am nevoie de inca un prieten care uita sa-mi fie aproape nu mereu, ci exact cand am nevoie? …

Asculta si…plangi…Florian Pitis- Ultima scrisoare

M-am uitat toata noaptea la televizor incercand sa lupt cu singuratatea sfasietoare, sa-mi infrunt proprii demoni…La televizor era primul episod al crimei din Braila si atunci mi-am dorit sa aflu patologia  acelei sinucideri, mai exact momentul cand iti gasesti curajul  sa  iti dai drumul in prapastie la propriu. De aici si pana la a hackeri mailul si respectiv blogul unei suspecte nu a fost decat un pas. Informatiile gasite acolo mi-au schimbat parerea despre premiza unei sinucideri. Asa am luat legatura cu E., care deja hackerise mailul si blogul lui C. si a ajuns la aceeasi concluzie ca si mine. In zilele urmatoare am postat pe rand texte preluate din coltisorul meu secret si am simtit pentru prima data dupa mult timp ca cineva ma apreciaza pentru ceea ce fac. Incepusem sa nu mai vad lumea in nuante cromatice cenusii si de-abia asteptam dimineata sa raspund zecilor de intrebari ale  noilor prieteni virtuali.  Ei chiar credeau in mine si mai mult decat atat, multumirile lor din fiecare zi mi-au dat incredere ca mai pot fi totusi utila. Chiar daca asta nu m-a scos din lumea mea, mi-a dat un strop de incredere in mine si mi-a trecut prin fata ochilor efervescenta lunilor in care am lucrat ca jurnalist. Multumirile parintilor acelor copii decedati stau inca marturie pe situl memorial, presa centrala care a sesizat si a luat legatura cu mine precum si redeschiderea unei noi anchete sunt alte marturii ca POT inca. Oare ti-e atat de greu sa realizezi ca eu, acea insipida, inodora, incolora particula cu  cantitate neglijabila as putea sa fac mai mult decat sa parazitez  static ca un lichen, viata asta de cacat? Paradoxal, ceea ce mi-a autentificat tabla de valori imi atragea atentia asupra pisicii omorate de curiozitate, realizand in acelasi timp ca tocmai in  ceva din toate intamplarea asta, nimicnicia mea a gasit un  sens plin de vitalitate.

Mi-e dor…

O melodie si o voce de exceptie.Ascultati ALTCEVAIULIA MITREA- SE PLANG DE MINE INGERII

Credeam k imi va pasa la infinit. Sufar, pardon…sufeream de ceea ce in limbaj cotidian se numeste ” proasta de buna” atat de proasta incat as fi incalzit la piept si vipera daca as fi avut macar o infima speranta ca intr-o zi ea va avea sange cald.
Ceva din ceea ce e in jurul meu, din ceea ce ating, respir, vad de ceva timp incoace m-a facut sa fiu nesimtita. Azi sunt atat de nesimtita cand vad in ochii unora durere, incat am orgasm psihic daca exista asa ceva, iar daca nu exista, inventez eu termenul (daca politicienii pot sa reinventeze gramatica, pot si eu), uite asa…pentru ca azi ma simt capabila sa reinventez tot. Asadar, ma bucur de colapsul altora si savurez fiecare secunda in care bietii batuti de soarta implora indurare. Hell…when I’m bad, I’m better.
Presa e o jungla, o adevarata jungla in care fiecare trage pentru el. Bine…asta se intampla de obicei in Romania…in 2009…in plina criza financiara…in aia a ma-sii, e asa de cand ma stiu, dar ca azi, ca exact in acest moment nu am simtit niciodata  mai acut privirile dusmanoase ale oamenilor din jur. Pentru  ca azi mai mult ca niciodata ma simt mai implinita si voi, multi dintre voi pur si simplu nu puteti suporta asta. Nu puteti suporta gandul ca o femeie care are un aspect fizic placut poate sa aiba si ceva in cap si sa ajunga sus fara sa o suga sefului. La naiba ) sunt frumoasa si desteapta. Si o prietena, o colega…va fi intotdeauna acolo sa-i para atat de rau ca am reusit incat …incat pur si simplu se vede, e atat de evident incat striga, urla…o vad in priviri, o simt prin porii pielii….exact asa cum si ea ma “miroase” cand radiez de fericire.
Da, sunt fericita. Si nu m-am grabit sa o spun de teama sa nu se si consume intre timp. Si nu e doar un episod, e un sezon intreg, am murit, am renascut si am scris randurile astea in cateva minute pentru ca nu-mi pot opri nici macar degetele sa alerge frenetic pe taste de atata fericire. Ma bucur de tot ce mi se intampla, iar daca ieri mi-ati pus piedici, e doar ca sa picati azi singuri in propria plasa. Va doare? Stiu. Si pe mine m-au durut rautatile voastre, am plans, m-am rugat, mi-ati dat nopti de cosmaruri…Dar n-am plecat. Am ramas in asteptarea zilei de azi. Va multumesc ca m-ati facut sa nu mai simt durerea.         Zambetul vostru de hiene mi-a facut sangele rece. De azi sunt vipera.

Azi ma simt asa Sa fii pe un drum- Madalina Amon

…and that’s hurt….

De cateva zile ma gandesc daca sa postez sau nu poza asta. Pur si simplu nu ma pot abtine. E prea trista…Momentul este imortalizat in Acatari, aproape de Targu-Mures in “sfanta” zi de 1 iunie. Ca si comentariu la poza, asa cum ne-am obisnuit pe “servus cinci” subscriu :  fratiorul mai mare ia mezina de la scoala si o duce in siguranta acasa…cum altcumva decat cu …magarul…

De fiecare data cand privesc imaginea, imi vin in minte versurile melodiei Ruga pentru copii- Madalina Amon

Aerul de afara e atat de sufocant incat a  innebunit pe toata lumea, incat am impresia ca inclusiv praful se rasteste la mine muscandu-ma de tivul pantalonilor. Toata lumea e irascibila, sefa ne cearta si taximetristul se injura cu un altul la semafor…nimic iesit din comun, just another shit day. Da parca ar mai lipsi ceva,  inima incepe sa imi bata din ce in ce mai tare si stiu deja ce va urma…in cateva minute raman fara aer si o piatra de moara mi se pune pe piept, incerc sa articulez cuvinte dar maxilarul mi se inclesteaza pe prima silaba. Uneori am impresia ca innebunesc desi stiu ce am, desi stiu ce inseamna, desi stiu  ca va trece din nou. Nici macar nu se declanseaza de la ceva anume, sau nu vreau eu sa cred asta, nu vreau  sa dau vina pe cineva pentru nebunia mea. Cert e ca in momentele alea imi vin in minte cele mai negre si inspaimantatoare ganduri. Si  cand cineva care te cunoaste de o viata incepe sa te vada ca un monstru…that’s hurt. And what’s heart the most este atunci cand esti si monstru si claun. Astazi am avut inca un  atac de panica…just another shit day and another shit episode…

It comes again
I tried to hide
But it found me
And now
I’m in the conner
Against the walls
Now caving in on me
I’m tense
Anxious
As I clench my teeth
griening away
I can’t stay still…..

PANIC ATTACK!!!
AHHHHHHHHHHHHH!!!
…why me…
BANG
The door closed
as I try to build walls
around my soul
the fragile is breaking
breaking down

All around
in a soft voice
Manipulating me
What’s wrong?…..
AHHHHHHHHHH
NO
please not again
yet is this all in my head
This psychoticness
making me neuronic

Cand sunt pulbere ascult la nesfarsit asta Ceao, Ceao- Maria Nazionale pentru ca imi aduce aminte de atat atat atat…de multe